Duminica și sărbătorile

Sărbătorile din cursul săptămânii sunt ignorate…

Se consideră că sunt prea multe sărbători religioase, un obstacol în prosperitatea noastră.

Asta pentru că ne îndoim de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iar sfinții sunt văzuți personaje legendare, departe de modelele de succes actuale.

„Un țăran lucra într-o zi de Duminică la câmp, în timp ce consăteanul lui credincios se ducea la sfânta biserică.

Primul începu a-și bate joc de vecinul lui, considerându-l habotnic.

Însă credinciosul îi spuse:

– Prietene, ce ai spune dacă eu aș avea 7 galbeni și aș da 6 galbeni unui cerșetor, pe care l-aș întâlni în drumul meu?

– Aș spune că ești foarte darnic, răspunse țăranul necredincios, puțin ironic.

– Dar ce-ai spune dacă acest cerșetor, în loc să-mi mulțumească, mi-ar cere și pe al șaptelea?

– Aș spune că e un om de nimic, un netrebnic, și că își merită spânzurătoarea.

Acum, cel ce mergea spre biserică, îi zise zâmbind:

– Ei bine, ți-ai rostit propria ta osândă, căci din șapte zile câte sunt într-o săptămână, Dumnezeu ți-a dat șase pentru lucru și a șaptea o vrea să o sfințești pentru El. Dar tu o vrei și pe a șaptea pentru tine. Faci întocmai ca acel cerșetor.”

Sfântul Paisie Aghioritul

Filed under: Idei, meditatii, PILDE, Sarbatori

O spovedanie

Am ascultat odată spovedania unei doamne din Rusia, o scriitoare celebră. Era ușor derutată și i-am zis: „Mintea dumneavoastră e precum un fluture, care zboară de colo colo, fără să aibă vreo oprire sau bună-așezare; veți fi întotdeauna tulburată din pricina aceasta.” Doamna respectivă mi-a răspuns: „Un preot bătrân din Rusia mi-a spus același lucru. Cum ședea și îmi asculta spovedania, el mi-a lovit ușurel capul cu crucea pe care o ținea în mână și mi-a zis: «Femeie nepricepută, intră înlăuntrul tău și vei afla odihnă!»” Auzind acestea m-am minunat mult de frumusețea cuvintelor bătrânului preot, căci, cu adevărat, până nu vom găsi locul inimii, mintea ne va fi pururi risipită și nu vom afla nicicând odihnă: întotdeauna vom fi tulburați sau de una, sau de alta, vom fi exagerat de sensibili, gândind că nu le suntem pe plac oamenilor sau că aceștia au ceva împotriva noastră. „Împărăția păcii și a liniștii e înlăuntrul inimilor voastre!” Intrați acolo dacă vreți odihnă să găsiți !

Arhim. Zaharia Zaharou

Filed under: Fără categorie, cuvinte, indemnuri, Spovedanie

Mersul la biserică

Un cetățean, în vârstă de 65 de ani, a trimis odată un articol pentru ziarul local, în care se plângea că el nu vede niciun rost în a merge în fiecare duminică la Biserică. „De 30 de ani, scrie el, am mers săptămânal la Biserică, ascultând cam 3000 de liturghii și predici, dar, oricât de mult aș vrea, nu-mi mai amintesc niciuna dintre ele. Așadar, nu văd de ce să ne mai pierdem vremea cu preoți și cu slujbele lor”. Articolul a stârnit o controversă incitantă până când, un alt cetățean, trimite următorul articol: „Sunt căsătorit de 30 de ani și, în tot acest timp, nevastă-mea a gătit pentru mine de aproximativ 32.000 de ori. Oricât m-aș strădui, nu-mi pot aminti nici gustul, nici felul în care au arătat toate acele bucate, dar știu un lucru: Toate m-au hrănit și mi-au dat puterea de care aveam nevoie zi de zi pentru a trăi și a-mi îndeplini sarcinile. Dacă femeia mea nu ar fi gătit, probabil că eram pierdut sau mort. Tot așa, dacă nu aș fi mers la Biserică să mă încarc cu Har Sfânt de la Dumnezeu, sunt convins că nu aș fi reușit nimic în viață”.

Faptul că noi nu trăim îndeajuns și la înălțimea chemării cu care am fost chemați Taina Sfintei Liturghii, nu o face pe aceasta să-și piardă Rostul și folosul Sfânt! Căci doar acolo coboară Harul Sfânt de Sus prin Jertfa Mielului lui Dumnezeu și ne dă noi Puteri, Înțelepciune, Pace Sfântă, Răbdare și Vlagă pentru a răzbi prin toate provocările, încercările și problemele acestei vieți! Dacă cineva dorește să simtă o trăire mai intensă în timpul Sfintei Liturghii, acela trebuie să colaboreze permanent cu Harul lui Dumnezeu în viața cea de fiecare zi,

devenindu-i tot restul existenței sale ca o liturghie de după Liturghie! Doar nu degeaba afirmăm: „Pe noi înșine, și unii pe alții, și TOATĂ VIAȚA NOASTRĂ LUI HRISTOS DUMNEZEU SĂ O DĂM !” În plus, numai în Sfânta Liturghie putem să ne împărtășim cu Sfintele Taine, arvuna Vieții noastre Veșnice, fără de care în zadar trăim!

Filed under: Idei, meditatii, PILDE, biserică, cuvinte

Umbra sfântului

A trăit la un moment dat un om de o bunătate imensă. Acesta nu avea nici o noțiune precum că ar fi sfânt. Sfințenia lui stătea în acest lucru, că el uita trecutul tuturor și privea dincolo de aparența fiecărei persoane. El îi iubea și îi ierta pe toți cu care se întâlnea. Acesta era modul său de a privi oamenii.
Într-o bună zi un înger a venit la el și i-a spus:

– Am fost trimis de Dumnezeu. Cere tot ce vrei și eu îți voi da.
-Ai dori să ai darul vindecării? Nu, a răspuns omul sfânt.
-Ai dori ca Dumnezeu să facă vindecări prin tine?
Dorești să poți aduce păcătoși înapoi pe calea dreptății?
– Nu, a răspuns acesta, nu ține de mine să ating inimile oamenilor. Asta e treaba îngerilor.
Dorești să fii un model de virtute atât de mare încât oameni să fie atrași să te imite?
-Nu, a răspuns sfântul. Fiindcă asta m-ar face, centrul atenției. Atunci ce dorești?, a întrebat îngerul.
-Harul lui Dumnezeu, a fost răspunsul omului. Dacă am asta, atunci am tot ce îmi doresc.
Nu, tu trebuie să ceri un miracol anume, a spus îngerul, sau unul îți va fi trimis forțat să-l ai.
-Ei bine, atunci cere aceasta: ca binele să fie făcut prin mine fără ca eu să fiu conștient de asta..(apropo de tot ceea se face în dar la Moși).
Și așa s-a decretat ca umbra acelui sfânt să fie înzestrată cu puterea vindecării pentru ca cei bolnavi să fie vindecați, pământul să fie fertil, iar oameni care sunt în durere să fie fericiți, de fiecare dată când umbra sa, cădea asupra lor.
Sfântul nu știa nimic de acestea fiindcă oameni erau atât de prinși cu umbra sa încât uitau complet de el. Și astfel dorința lui s-a împlinit.

Filed under: Idei, meditatii, PILDE

Dialogul…

Odată, un om încerca să stabilească un ,,dialog” cu Dumnezeu.

– Doamne vorbeşte-mi! -Şi o ciocârlie a început să cânte, dar omul nu a auzit-o!

Aşa că omul a strigat din nou:

– Doamne vorbeşte-mi!

-Şi un bubuit de tunet a răsunat de la o margine a cerului la cealaltă, dar omul nu a ascultat!

Omul a privit atunci în jurul său şi a spus:

– Dumnezeule, dă-mi voie să Te văd!

-Și o stea a strălucit scânteietoare, dar omul nu a observat-o.

Şi omul a cerut atunci:

– Doamne, arată-mi o minune! -Şi o viaţă s-a născut, chiar atunci, dar omul nu a înțeles.

Aşa că omul a strigat în disperare:

– Doamne, atinge-mă ca să ştiu că eşti aici! La care Dumnezeu s-a aplecat și l-a atins pe om cu aripi de fluture. Însă omul a dat repede cu mâna alungând fluturele …trimis de Dumnezeu ca să priceapă mesajul Său.

Şi omul „surd, mut și orb” şi-a văzut mai departe de drum, dezamăgit că Dumnezeu nu i-a răspuns așa cum voia și se aștepta el.

Apreciază așadar omule fiecare zi din viața ta ca fiind un dar divin şi nu lăsa să-ţi scape vreo binecuvântare, numai fiindcă nu o primeşti în felul în care o astepţi. Dumnezeu îți va răspunde la timpul potrivit cum știe El că e mai bine pentru tine.

Filed under: Idei, meditatii, PILDE

Suflete, iar e Anul Nou…

 Privirea îmi e ațintită la icoana luminată de candela pâlpâitoare.

       Un nou răsărit. Peste câteva clipe, un nou apus. Este ultima dimineață din an. Ultima. Cea din urmă. Cea mai recentă. Mi-am abandonat prezentul. Alerg prin propriile-mi gânduri, în căutarea sufletului meu, rătăcit. Suflete, iar e Anul Nou…!
  Îmi amintesc bine dimineața primei zile din acest an. Mai știi suflete? Totul strălucea. De alb. De început. De speranță. De Liturghie. Parcă îți era teamă, să pășești suflete, ca să nu te risipești…

Când s-a scurs un an? Când s-au închinat clipele și s-au risipit minutele? Când bucuriile și suferințele s-au prelins, împreună, de mână? Când s-au uscat lacrimile și când au înflorit trandafirii? Când, suflete?
Sosit-a Revelionul. Adică Trezirea, suflete!
În liniște, limpezime, vioiciune, agerime a minții, curățenie sufletească și cumpătare, să-L cauți.
Căci, timpul tău, suflete, este timpul mântuirii.
Și nu știi cât timp vei mai avea…
Te trezesc dimineața, suflete. Uneori cu noaptea-n cap, nu avem vreme să stăm jos decât seara și, fără să ne dăm seama, vine noaptea peste noi și parcă tot am mai avea câte ceva de făcut.
De când nu am mai stat noi doi, în bucătăria inimii, de vorbă, la un ceai de gălbenele?
Trec zilele săptămânii ca vântul. Azi e luni, mâine e duminică. Trec zilele, trec săptămânile, suflete al meu, trec lunile, trec anii… pentru că timpul este un dar de la Dumnezeu, un dar de care este bine să ne folosim pentru a dobândi Viața. Acolo unde este atenţia noastră, acolo este şi energia noastră şi acolo unde este energia noastră, acolo este Sinele nostru. Suflete, dă sens timpului şi vieţii noastre! Unde dorim să fim noi, cu toată fiinţa noastră?
Ne-a măsurat Dumnezeu, suflete, clipele.
Câte-s risipite?
Ne-a cântărit, suflete, Dumnezeu, zâmbetele?
Câte au fost sincere?
Trecut-a prin sită deasă, Domnul, gândurile noastre…Câte sunt de măcinat pentru pâinea lui Dumnezeu, vrednice de a gusta din Ospățul Stăpânului?
Câte dintre ele, le-am pune la vedere, la defilare, fără să roșim, suflete?
Ne-a măsurat, Dumnezeu și lacrimile. Ale noastre.
Și pe cele pricinuite de către noi, suflete…
Dumnezeu ne-a numărat firele de păr alb din cap, puținul rugăciunii, secundele în care am tăcut.
Un om care a trăit 70 de ani va răspunde înaintea lui Dumnezeu de 37 milioane minute.
Suflete, minutul cel trăim acum e prezentul! Prezentul lui Dumnezeu. Nu-ți dărui prezentul ție și viitorul lui Dumnezeu.
Lasa-L să îmbrățișeze tot.
Cu tot cu traistă, căci ești doar un călător.
Și nu uita: 𝙎𝙪𝙛𝙡𝙚𝙩𝙚, 𝙞𝙖𝙧 𝙚 𝘼𝙣𝙪𝙡 𝙉𝙤𝙪…!

Filed under: Idei, cuvinte, indemnuri

Atât eu cât si tu suntem EL

Într -o zi , un copil fără încălțări ,se oprește în fața vitrinei unui magazin de încălțăminte. Stătea acolo nemișcat de ore bune ,tremurând de frig.

O doamnă îl vede ,se apropie de el si îl întreabă pe un ton blând :

-Micuțule prieten,ce privești cu atâta interes în vitrină ?

Băiețelul fără să întoarcă capul îi răspunde :

-Îl rog pe Dumnezeu să -mi dăruiască o pereche de pantofi.

Emoționată până la lacrimi ,femeia îl prinde de mână si îl roagă să intre cu ea în magazin.

Acolo îi cere vânzătorului o duzină de perechi de şosete si o pereche de pantofi care să se potrivească micuțului. Apoi îl întreabă dacă poate să meargă la baie să -l spele pe picioare .

-Sigur că da, primi imediat răspunsul!

Vă aduc si un lighean si fireşte un prosop.

Cu multă grijă femeia îi spală picioruşele firave si pline de răni ,apoi le usucă în prosop si îi pune şosetele si pantofii .

-Gata micuțule ,acum îți va fi bine .Cu lacrimi şiroindu-i pe obraz ,îi mângâie fața si părul, cu o iubire pe care acesta niciodată nu o mai simțit -o înainte.

Privind-o fix ,cu acea privire cu care privise înainte vitrina , copilul timid îşi apropie degetele de fața ei , îi şterge lacrimile si cu cel mai fericit glas o întreabă :

-Doamnă, dumneavoastră sunteți soția lui Dumnezeu ?

Femeia copleşită ,îi răspunse;

-Nu ,micuțule ,nu sunt soția lui Dumnezeu !

Sunt doar trimisă de El să trăiesc experiența fericirii de-a dărui,aşa cum tu eşti experiența fericirii de-a primii.

Atât eu cât si tu suntem EL !

Filed under: Fără categorie

Cheia potrivită

La un preot a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înţelegere în casă.

– Ce-ai făcut în această situaţie, a întrebat-o preotul?

– Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-l.

– Când aţi avut iar probleme, ce-ai mai făcut?

– Acelaşi lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproşat şi l-am certat. Şi de fiecare dată am făcut la fel.

Atunci, preotul a scos o grămadă de chei şi dându-i una femeii a rugat-o să deschidă uşa din faţa lor. A încercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectivă, i-a cerut preotului altă cheie.

– Poate n-ai ştiut cum să deschizi, i-a spus preotul, mai încearcă!

Dar oricât s-a străduit femeia, nu a putut deschide.

– Părinte, daţi-mi toată grămada de chei şi aflu eu care-i cea potrivită – l-a rugat aceasta. Privind-o cu căldură, duhovnicul i-a răspuns:

– Acum înţelegi ce-am vrut să-ţi dovedesc? Cum nu poţi tu deschide acea uşă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca, tot aşa nu poţi deschide sufletul bărbatului tău cu aceeaşi vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită şi, dacă o vei găsi, sigur vei putea deschide!

“Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi” (Sfântul Vasile cel Mare)

Filed under: Idei, meditatii, PILDE

Există Dumnezeu

Într-o zi, un american s-a prezentat Sfântului Porfirie Kafsokalivitul și i-a spus că a ajuns la concluzia, că nu există Dumnezeu.

Sfântul Porfirie nu a reacționat, ci pur si simplu i-a zis:

– Ați cumpărat recent o proprietate în California. Când vă veți întoarce în localitatea dvs., să mergeti în partea de est a moșiei, unde este fântâna, săpați la o adâncime de 1-1,5 metri și veți găsi monede de aur spaniole și o amforă!

-Du-te, fă ce ți-am spus și apoi vino să discuțăm dacă există Dumnezeu.

Americanul, nu credea în cuvintele bătrânului, dar când s-a întors acasă și a mers la moșia lui, i s-a deschis curiozitatea. Într-adevăr, el a săpat în acel loc și a găsit exact numărul de monede și data monedelor și amfora, așa cum i-a spus Sfântul Bătrân! Americanul a fost șocat.
În vara următoare s-a dus din nou la Sfântul Porfirie și i-a spus totul.
-Batranul l-a ascultat cu atentie si la sfârșit i-a spus:

– Copilul meu, nu știi, în moșia ta ce este acolo, cum poți ști ce este în cer?

Filed under: Idei, meditatii, Momente, PILDE

CINE ESTE DUMNEZEU ?

„Mai erau cinci minute până să înceapă ora. Copiii de clasa a V-a alergau prin sală gălăgioşi, dar şi emoţionaţi. La ora 16 fix aveau testare la Religie.

Când a intrat profesoara, tot freamătul ca de pădure în furtună s-a transformat într-o linişte de deşert tropical. Testarea începu.

-„Aş vrea să răspundeţi cu cuvintele voastre simple, la două întrebări: 1. Cine este Dumnezeu? 2. Cum ştiţi că Dumnezeu există, dacă nimeni nu l-a văzut?

În 20 de minute, toţi copiii au finalizat lucrarea.Profesoara le-a citit pe rând. 29 de lucrări semănau. Cuvintele păreau aceleaşi: „Dumnezeu e Tatăl nostru”; „a făcut Pământul…, marea şi tot ce există”… etc.

A treizecea însă era lucrarea lui Ernestino. Un pici blond, mărunțel, de o sensibilitate aparte. „Ernestino, vino şi citeşte-ţi lucrarea în faţa clasei!”, își auzi el numele. Copilul vine şovăielnic, temându-se de o umilinţă. Simțea cum lacrimile îi inundă ochii. În privirea învăţătoarei însă zări bunăvoință și încurajare.

Începu așadar, cu emoție, să citească :„Dumnezeu este ca şi mierea pe care mama o pune în fiecare dimineaţă în ceai la micul dejun. Eu nu văd mierea în ceaşcă, dar dacă mama nu o pune, simt imediat că lipseşte. Aşa este şi Dumnezeu. Chiar dacă nu-L vedem, viaţa va fi amară şi fără gust dacă El lipsește din ea”.

Filed under: Idei, meditatii, PILDE