După o zi, ca aceea de ieri în care preoţi şi popor ne-am suit cu rugă,mult drag spre Mănăstirile din Petru Vodă spre a îndulci suferinţele Părintelui Iustin Parvu
cu incredere de minune,întoarcerea spre casă părea un fluviu de pelerini ce nu se mai termina deodată cu răscolirea tuturor peregrinările pentru omul lui Dumnezeu , duhovnicul ce mereu îl căutăm.
Oamenii îl caută pe Părintele pentru verticalitatea , bunătatea , răbdarea şi puterea rugii căci „nu este de ajuns să posedăm arta rugăciunii; trebuie să devenim rugăciune, rugăciune întrupată. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugăciune, căci fiecare act, fiecare gest, chiar şi un surâs, trebuie să devină un imn de adorare, o ofrandă, o rugăciune. Trebuie să oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem.”(Paul Evdochimov).
Aşa gustăm şi din suferinţă şi poate ar fi bine să spunem alături de Părintele Iustin „oare s-au trezit , încă ,cei ce trebuie să simtă frumuseţea acestui timp” (?).
Probabil pentru a simţi nu-i nevoie decât de un pic de emoţie…să arzi si să retrăiesti pacea ,încrederea,şi bucuria revederii Părintelui chiar dacă nu pe toţi i-a putut atinge şi mirui ca altădată,dar a dat binecuvântare.
Oricum „cercul inimii”i-a făcut pe toţi să cânte aceeaşi cântare a dragostei pe care în timp Părintele a împărtăşit-o cu prisos celor ce l-au căutat.
Acum , cu ochii cerului şi-n glas de şoaptă , Părintele mi-a repetat ca de atâtea ori când făceam vreo ispravă(alintul sufletului) „măi băiete , mulţumesc …bine că sunteţi aici”!
În aceste cuvinte pentru mine a vibrat tăria vieţii…balada durerilor ce uneori le ascultam ca-n poveşti pentru că dacă vioara nu ar fi atinsă nu ar cânta aşa cum nici fulgerul care atinge marea nu ar face perla un timp.
Fără a mai căuta în afară , ziua de mâine tot va veni să pătrundă cu lumina ei, Libertatea omului şi toate cele pentru care s-a luptat Părintele Iustin.mai ales în aceşti ultimi ani .
În fiecare zi caută adevărul, spune adevărul, trăieşte adevărul ne aminttea adesea. Da dar…!Aşa cum scria marele Dostoievski„ de mi s-ar dovedi în modul cel mai indubitabil, pe patul de moarte fiind, că nu Hristos este adevărul, că adevărul e altul – dacă demonstraţia ar fi incantabilă şi covârşitoare – n-aş sta nicio clipă la îndoială: aş alege să rămân cu Hristos, nu cu adevărul.”.
Uneori mă întreb retoric în locul Părintelui pentru tot ceea ce ştiu din apropierea de el :ce ar fi dacă orice instrument ar cânta după cum simte sufletul ?
Şi la Părintele Iustin credinţa, îi aducea raiul în suflet..A înteles de la Origen că sufletul omului este un altar.
La el simţeai că numai faptele fac să ne cunoaştem ceea ce suntem.
„Nu ajunge nici rugăciunea, nici credinţa, nici nădejdea, nici mărturisirea, nici cuminecarea noastră din toate Duminecile. Domnul ne cere fapta dragostei, faptele milei trupeşti către săraci, flămânzi şi goi, streini şi bolnavi, faptele milei sufleteşti, îndreptând pe cel ce greşeşte, învăţând pe cel fără ştiinţă, sfătuind pe îndoielnic, mângâind pe cel întristat, având răbdare, îndelungă iertare şi iertând celor ce ne greşesc nouă, până şi vrăşmaşilor”.
Filed under: Momente, biserica, Iustin, Manastirea, Maslu, Neamţ, Parintele, Pârvu, Petru Vodă
Blo GÂND 