Blo GÂND

cuvinte…cuvinte

O lecție de viață

ganditorul-cea-mai-importanta-opera-de-arta-realizata-pana-la-brancusi-pe-teritoriul-tarii-noastre-omul-neolitic-si-omul-secolului-xxi-9889493

O tânăra i-a spus bunicii ei că viața pare să devină din ce în ce mai grea, în plus soțul o înșală cu o altă femeie. Bătrâna și-a ascultat nepoata, apoi a condus-o în bucătărie și a pus pe foc trei oale pline cu apă. Când apa a început să fiarbă, bătrâna a pus morcovi în prima, ouă în cea de-a doua oală și boabe de cafea în cea de-a treia. După 20 de minute a oprit focul, a scos morcovii, ouăle și boabele de cafea și a rugat-o pe nepoata ei să-i spună ce vede.

„Morcovi, ouă și cafea”, a fost răspunsul evident al tinerei.

Bunica a rugat-o atunci să apese pe morcovi, care erau moi, să spargă coaja unui ou, care se întărise, și să guste cafeaua.

Femeia a făcut tot ce i-a cerut bătrâna fără să știe ce vrea aceasta să-i demonstreze. Atunci bunica ei i-a explicat simplu că morcovii, ouăle și cafeaua s-au confruntat toate cu aceeași problemă: apa clocotită. Însă felul în care au reacționat e diferit. Morcovul, cel mai dur la început, s-a înmuiat. Oul a devenit tare pe interior, însă cafeaua e singura care a reușit să schimbe apa.

Așa e și-n viață a spus bătrâna. Depinde numai de noi cum reacționăm când dezamăgirea și problemele bat la ușă. Devenim moi și renunțăm, ca morcovii? Ne transformăm interiorul, sufletul, în stană de piatră, ca oul? Sau luptăm cu greutățile, în cele din urmă reușind să scoatem ceva bun din orice situație dificilă, precum cafeaua. Cei mai fericiți oameni știu cum să scoată ceva bun din orice situație dificilă.

 

Anunțuri

Din categoria:Idei, PILDE,

Taina intelegerii

daruire

Din categoria:Fără categorie

În barca vieţii

Un tânar  se înfuria foarte repede pentru tot ce i se întâmpla… nu că nu ar fi fost grozav, însă toate parcă îi mergeau mai mult pe dos. Bunicul lui,văzându-l  s-a hotărât să îl călăuzească spre înţelegerea unui adevăr simplu care să îl facă să treacă mai împăcat prin viaţa lui şi prin viaţa celorlalţi. Aşa că l-a luat deoparte şi i-a spus:

barca
– Dragul meu, să presupunem că eşti într-o barcă pe un fir de apă destul de îngust şi din sens opus vine o altă barcă, iar acea barcă este condusă de un om voinic care, de voie sau de nevoie, intră în barca pe care o conduci tu; ce faci atunci?
– Păi ce să fac, mă supăr…  Nu putea să facă în aşa fel încât să nu se ajungă la ciocnirea bărcilor? Aşa ceva nu se poate…!!!
– Încetişor, dragul meu! Am înţeles, dar dacă ţi-aş spune că în barca cealaltă nu era nimeni…că era o barcă goală care s-a ciocnit de barca ta pur şi simplu… În acest caz ce ai face?
– În cazul ăsta mi-aş vedea de drum… aşa a fost să fie!
– Bravo, dragul meu! Aşa a fost să fie! Dar ia fii şi tu o barcă goală! Şi consideră că te ciocneşti doar de bărci goale atunci când navighezi pe răul vieţii. Astfel vei putea să îţi concentrezi puterile şi lumina în lucrurile care merită cu adevărat! Pe o barcă goală nu se supără nimeni… o barcă goală nu te poate supăra… E atât de simplu!
Tânărul s-a înseninat şi ori de câte ori se întâmpla pur şi simplu ca barca lui să se ciocnească de bărcile celorlalţi… el arunca repede din barcă mânia, frustrarea, judecata celuilalt şi trecea zâmbind mai departe în barca lui golită de tot răul din el!

Din categoria:meditatii

Miluirea

Mantuitorul binecuv

S-a rugat un calugar si i-a aparut Mantuitorul si a simtit ca poate sa-L intrebe ceva. Si L-a intrebat :”Doamne, oare multi sau putini se vor milui?”
Si Mantuitorul i-a raspuns: „Voi milui si pe acela care a zis macar o data „Doamne, miluieste” sau a chemat vreodata in viata lui numele Meu.
Uimit de raspuns calugarul L-a mai intrebat o data: „Doamne, dar daca este atat de usor, atunci de ce ne mai nevoim? Sa tinem post, sa ne rugam atat si altele…Si Domnul Hristos i-a spus „Aceia care in afara de a fi chemat numele Meu macar o data, au mai facut si ceva in plus fata de aceasta, au dat un pahar de apa rece in numele Meu, sau s-au rugat, sau au ajutat pe aproapele lor sau altceva, de dragul Meu, aceia dincolo vor fi prietenii Mei”.
Si cum Mantuitorul nu are cuvant mincinos, nu te descuraja crestine, orice s-ar intampla. Nadejdea ta sa fie pururea la Domnul, la Bunul Dumnezeu ca El le are pe toate in puterea Lui!(Dintr-o conferinta a monahului Efrem Sihastrul la ASCIasi)Biserica Savinesti Pr.Const.Lupu

Din categoria:PILDE, , , ,

CREDINȚA

muntele credintei

In ultimul timp aud tot mai mult și mai mult despre credință, de creștinul care are nevoie să aibă credintă, de omul care trebuie sa trăiască prin credintă, care se roagă cu o credință de neclintit că aceea ce cere este după voia lui Dumnezeu, că prin credinta cererile lui mari și rugaciunile pot fi ascultate.

Si eu cred…că asa trebuie să fie, cred că fără credinta in lucruri mari si fără să cerem lucruri mari nu prea avem ce face noi ca si credinciosi…doar sa devenim plictisiti, plictisitori, slabi, patetici, fara viata si fara dragoste.

Am auzit de un ”bunel”mai vârstnic care trebuia sa treaca un deal ca sa ajungă la biserică, si în acea zi ajuns ostenit de urcuș, s-a predicat inimii lui despre credinta în care  Domnul Iisus Hristos spune că mută munții:
Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă(Mt.17,20).
Întors acasă inainte sa se puna să se odihnescă s-a rugat:
– „Doamne Te rog să muți tu dealul acesta dintre mine si biserica că Tu vezi ce greu imi este să ajung duminica la Sfânta Liturghie” si tot repetând, a dormit. Când s-a trezit a mers la geam.A văzut că dealul este incă acolo și a zis: „Am știut eu”!…

Suntem o generatie care ne ridicăm,ne trezim… și de multe ori clădim pe lucruri care implică orice altceva decât credința. Cred că trebuie sa terminăm cu asta, să ne trezim și să incepem să aducem Domnului rugaciuni care mută munti, care schimbă suflete,sate, orase și care trezesc neamul și țara. Nu este voie să avem in viata noastră acel, „Am stiut eu!”, al necredinței.

Din categoria:meditatii,

Alegerile tale

ceasul vietiiSe spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un Părinte, plin de înţelepciune pe care îşi doreau să-l cunoască.La un moment dat au ajuns la o răscruce, şi fiecare a continuat să-şi aleagă drumul după cum îl îndemna sufletul.

Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede.

 A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar străbătea un canion îngust şi accidentat, străbătut de vânturi puternice.

 Al treilea a ales o cărare mai lungă, care ocolea muntele şerpuind în pante line.

 După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Plin de nerăbdare s-a aşezat să-şi aştepte prietenii.

După 7 săptămâni, ameţit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea. Se aşeză în tăcere lângă cel dintâi, aşteptând.

După 7 luni sosi şi cel de-l treilea, cu faţa strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de linişte şi mulţumire interioară.

 Ceilalţi doi erau furioşi pentru că drumul lor a fost greu şi au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul celui de-al teilea a fost o adevărată plăcere. Aşa că l-au întrebat pe bătrânul înţelept care a ales cel mai bine.

 – Ce ai învăţat tu? îl întrebă pe primul. Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi; că este plină de suferinţă şi adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni; că, pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

 – Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întreă pe al doilea. Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine.

– Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe ultimul. Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am RĂBDARE; că dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte; că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

– Da! ai ales bine…

  • Uimiţi de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că
  • la orice răscruce POT ALEGE… iar Viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute de-a lungul ei.

Din categoria:Fără categorie, , , , , , ,

Asta înseamnă să iubeşti!

“Cu câţiva ani înainte de cel de-al doilea război mondial, exista un cuplu care se iubeau foarte mult. De fiecare dată bărbatul, în orice ocazie, încerca să-şi arate dragostea faţă de ea. Ea era frumoasă, sensibilă, dar şi firavă din punct de vedere al sănătăţii.

Începând războiul, bărbatul este nevoit să meargă pe front, unde trece prin foarte multe încercări şi de multe ori, ca prin minune, scăpa să nu fie ucis. Se ruga în fiecare zi să-l ajute Dumnezeu să trăiască pentru a se întoarce acasă lângă soţia pe care atât de mult o iubea. Fiecare gând al său era să o strângă din nou în braţele sale şi-i dădea putere să reziste foamei, frigului şi rănilor.

Când se termină războiul, mai fericit ca niciodată, porneşte către casă parcă plutind… În drum, aproape de satul său, se întâlneşte cu un prieten de familie care, după bucuria de a-l revedea viu şi întreg, încercă să-l consoleze pentru încercarea prin care trece… – “Care încercare?” întrebă neliniştit bărbatul. – “Încă nu ai aflat?… soţia ta a avut o infecţie foarte grea, a scăpat cu viaţă dar acum chipul ei este deformat.” Răspunse prietenul trist. Bărbatul cade aproape leşinat şi rămâne plângând cu amar pe marginea drumului…

Spre seară ajunge acasă. Soţia lui, după bucuria revederii şi mulţumind lui Dumnezeu pentru minunea de-al ţine în viaţă, se aşază la masă şi… realizează că multiubitul ei soţ şi-a pierdut vederea în război! Crezând că printr-o rană de război a rămas orb, nu-l întreabă niciodată despre acest lucru pentru a nu suferi şi mai mult. Îi acordă îngrijirea cuvenită cu multă dragoste şi trăiesc efectiv fericiţi încă cincisprezece ani.

După aceşti cincisprezece ani şi suferinţa unei boli aprope incurabile, pe patul suferinţei soţul îi închide ochii iubitei sale soţii şi… îi deschide pe-ai lui! Pentru cincisprezece ani s-a prefăcut că este orb ca să nu îi mărească suferinţa…” Asta înseamnă să iubeşti!!…

Să te faci pe tine orb pentru a nu răni pe celălalt. De cele mai multe ori este nevoie să închidem ochii, pentru că adesea privirea noastră este mai grea decât credem şi cel pe care-l privim poate fi şi mai împovărat de greutatea unei priviri pline de învinuire. Mulţi îşi pierd curajul să lupte cu ei, sau cu încercările prin care trec tocmai pentru faptul că noi i-am privit cum nu trebuia!

Viaţa le poate deveni şi mai grea căci nu îi vedem durerea sufletului ce stă sub handicapul său, sau urâţenia sa, sau oricărei alte deformări a frumuseţii; ori a viciului ce a pus stăpânire pe el, ori a depresiei cu care se luptă… Dar, pentru a închide ochii este nevoie să iubeşti!… nu devenim orbi din indiferenţă sau prostie, şi nici din dorinţa de a marginaliza; ci, din sensibilitate, din politeţe şi mărinimie sufletească de care dăm dovadă. Este nevoie de iubire pentru a te comporta simplu şi firesc?… din câte se pare da!

Este nevoie să iubeşti pentru a nu-l face pe celălalt să se simtă jignit sau învinovăţit. Nu noi să fim motivul pentru care el suferă, ci ar fi mântuitor să-l ajutăm, să-i alinăm pe cât putem durerea. Nu asta face şi Hristos în vieţile noastre?… Cred că ne priveşte cu ochii închişi, căci altfel nu am putea privi noi în ochii Lui văzându-ne cât de vinovaţi suntem în Faţa Lui. Şi mă gândeam cât de rar în zilele noastre auzim cazuri de genul acesta. Parcă s-a “răcit” dragostea, parcă nu mai avem putere să iubim, sau poate am devenit prea egoişti? Altădată relaţiile erau mult mai lungi, mai frumoase, mai fericite. Exista o frumuseţe şi un dor sfânt între cei doi. Un simplu gest, o mică floare, o privire era izvor de bucurie, tresăltarea inimii şi lacrimi de fericire. Şi acum… nu auzi decât despărţiri şi tristeţe. Scandaluri şi acuze. Toţi se vaită de ceilalţi. Toţi îi învinuiesc pe ceilalalti. Foarte puţini sunt cei care-şi asumă vinovăţia şi responsabilitatea unei despărţiri. Nu mai putem iubi?… nu mai putem ierta?

Nu mai are nicio importanţă pentru noi dragostea?… sau pur şi simplu suntem atât de înrobiţi cu dragostea pentru noi înşine încât cel de lângă noi devine povară? Cu toţii ştim că pentru a reuşi o relaţie, o căsnicie, trebuie ca amândoi membri să contribuie prin iubire la fericirea şi frumuseţea vieţii celuillalt. Din bătrâni se spune că “dragostea-i ca flacăra, dar se întreţine când arunci lemne în foc…” şi astfel putem să iubim continuu. În nicio carte nu scrie, sau nimeni nu a spus că a iubi înseamnă NUMAI fericire… dar a iubi înseamnă a dori binele şi fericirea celuilalt. Înseamnă a renunţa la egoism şi mândrie, a te smeri pentru a fi pace, a te ruga nădăjduind, a te mulţumi şi a mulţumi pentru puţinul pe care îl ai, a fi fericit văzând că este fericit şi celălalt, a trăi înălţător… A iubi este înţelepciunea vieţii… A iubi înseamnă o inimă deşteaptă… A iubi înseamnă învăţătura care vindecă şi nu omoară, care mângâie şi nu extermină!Imagine

Din categoria:Fără categorie, , , , , , , , , ,

Căldura focului

ImagineÎn timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:
– Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi liniştit, când ştiu că am greşit?
– Fiule, omul nu trebuie să-și piardă niciodată speranța. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greșelile, dar cu o condiție: să ne căim. Să ne căim cu sinceritate, din suflet. O să-ţi dau un exemplu.

Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te și adu-mi un țurțure de gheață.
Când tânărul s-a întors ținând bucata de gheața în mână, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde țurțurele a început imediat să se topească la căldura focului.
– Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară?! Era așa de la începutul iernii şi tot așa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum, că ai adus-o înăuntru, vezi cum a început să se topească? Devine iarăși apă curată și folositoare. Cât era înghețată nu era bună de nimic.
La fel este și sufletul, atunci când îngheață de atâtea păcate. Dar dacă te căiești sincer, căldura rugăciunii tale și harul Domnului topesc tot ce-i rău și-ti aduc viață și liniște în suflet.
– Privește pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt înghețați de ger, dar, la primăvară, soarele îi va încălzi și iarăși se vor trezi la viață.
La fel să ai şi tu răbdare și încredere în bunătatea și mila lui Dumnezeu şi să te căiești din suflet, fiindcă așa cum căldura focului topește gheața, la fel căința sinceră vindecă sufletul bolnav de păcate.

„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune” (Fericitul Augustin).

Din categoria:Fără categorie, , , , ,

„Scuze – acuze” faţa de mersul la Biserică

Un preot , obosit să asculte tot felul de scuze invocate de unii care nu merg la Biserică, a scris următoarele:

Cîteva motive, pentru care nu mă spăl:

Pentru că mi-a fost impus să mă spăl de mic.
Pentru că nu am fost învățat din copilărie să mă spăl.
Cei care se spală sunt niște fățarnici, pentru că se vad mai curați ca alții.
Nu pot hotărî care săpun e mai bun.
Cîndva mă spălam, dar după aceea m-am săturat.
Eu mă spăl doar de sărbătorile mari – de Crăciun și Paște.
Nu am prieteni care să se spele.
Voi începe să mă spăl cînd voi fi bătrîn și murdar.
Nu am timp să mă spăl.
Iarna apa e prea rece, iar vara – prea caldă.
Nu doresc ca pe seama mea să facă bani producătorii de săpun.
Eu mă spăl în suflet.
Săpunul a fost inventat de niște șmecheri, pentru că nu există nici murdărie nici curățenie.
Toate războiale în lume sunt din cauza săpunului.
Toate felurile de săpun au neajunsurile lor. Eu mă spăl cu trei feluri odată, pentru ca doar așa e corect.
Știința a demonstrat că nici un fel de săpun nu elimină complet murdăria. De aceea spălatul este curat falsificare și opiu pentru zoioși.
Orice săpun conține substanțe toxice care dăunează sănătății.
Copilul nu trebuie învățat de mic să se spele. Cînd va crește, singur trebuie să hotărască dacă să se spele ori nu, și cu care săpun.

….De prisos alte scuze sau adăugiri!
Biserica Savinesti Pr.Const.Lupu

Din categoria:PILDE

Părintele Iustin-Sfântul Maslu

După o zi, ca aceea de ieri în care preoţi şi popor ne-am suit cu rugă,mult drag spre Mănăstirile din Petru Vodă spre a îndulci suferinţele Părintelui Iustin ParvuImagine cu incredere de minune,întoarcerea spre casă părea un fluviu de pelerini ce nu se mai termina deodată cu răscolirea tuturor peregrinările pentru omul lui Dumnezeu , duhovnicul  ce mereu îl căutăm.

Oamenii îl caută pe Părintele pentru verticalitatea , bunătatea , răbdarea şi puterea rugii căci „nu este de ajuns să posedăm arta rugăciunii; trebuie să devenim rugăciune, rugăciune întrupată. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugăciune, căci fiecare act, fiecare gest, chiar şi un surâs, trebuie să devină un imn de adorare, o ofrandă, o rugăciune. Trebuie să oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem.”(Paul Evdochimov).
Aşa gustăm şi  din suferinţă şi poate ar fi bine să spunem alături de Părintele Iustin „oare  s-au trezit , încă ,cei ce trebuie să simtă frumuseţea acestui timp” (?).

Probabil pentru a simţi nu-i nevoie decât de  un pic de emoţie…să arzi si să retrăiesti pacea ,încrederea,şi bucuria revederii Părintelui chiar dacă nu pe toţi i-a putut atinge şi mirui ca altădată,dar a  dat binecuvântare.

Oricum „cercul inimii”i-a  făcut pe toţi să cânte aceeaşi cântare a dragostei pe care în timp Părintele a împărtăşit-o cu prisos celor ce l-au căutat.

Acum ,  cu ochii cerului şi-n glas de şoaptă , Părintele mi-a repetat ca de atâtea ori când făceam vreo ispravă(alintul sufletului) „măi băiete , mulţumesc …bine că sunteţi aici”!
În aceste cuvinte pentru mine a  vibrat tăria vieţii…balada durerilor ce uneori le ascultam ca-n poveşti pentru că dacă vioara nu ar fi atinsă nu ar cânta aşa cum nici fulgerul care atinge marea nu ar face perla un timp.

Fără a mai căuta în afară , ziua de mâine tot va veni să pătrundă cu lumina ei, Libertatea omului şi toate cele pentru care s-a luptat Părintele Iustin.mai ales în aceşti ultimi ani .
În fiecare zi caută adevărul, spune adevărul, trăieşte adevărul ne aminttea  adesea. Da dar…!Aşa cum scria marele  Dostoievski de mi s-ar dovedi în modul cel mai indubitabil, pe patul de moarte fiind, că nu Hristos este adevărul, că adevărul e altul – dacă demonstraţia ar fi incantabilă şi covârşitoare – n-aş sta nicio clipă la îndoială: aş alege să rămân cu Hristos, nu cu adevărul.”.

Uneori mă întreb retoric în locul Părintelui pentru tot ceea ce ştiu din apropierea de el :ce ar fi dacă orice  instrument ar cânta după cum simte sufletul ?
Şi la Părintele Iustin credinţa,  îi aducea raiul în suflet..A înteles de la Origen că sufletul omului este un altar.
La el simţeai că numai faptele fac să ne cunoaştem ceea ce suntem.
„Nu ajunge nici rugăciunea, nici credinţa, nici nădejdea, nici mărturisirea, nici cuminecarea noastră din toate Duminecile. Domnul ne cere fapta dragostei, faptele milei trupeşti către săraci, flămânzi şi goi, streini şi bolnavi, faptele milei sufleteşti, îndreptând pe cel ce greşeşte, învăţând pe cel fără ştiinţă, sfătuind pe îndoielnic, mângâind pe cel întristat, având răbdare, îndelungă iertare şi iertând celor ce ne greşesc nouă, până şi vrăşmaşilor”.

Din categoria:Momente, , , , , , , ,

“Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu.” (Leo Buscaglia)

Mersul la Biserică

"Aş vrea, dacă aş putea, să vă arăt sufletele celor care nu merg la biserică, care nu participă la Sfintele Taine, care nu-L ascultă pe Dumnezeu; şi le-aţi vedea murdare şi respingătoare. Aşa cum trupurile nespălate sunt pline de mizerie şi duhoare, la fel şi sufletele care nu se curăţesc prin spovedanie, prin sfânta împărtăşanie şi prin învăţătură duhovnicească, sunt pătate de păcat. Aşa cum ogoarele nearate se umplu de buruieni, la fel şi sufletele necultivate duhovniceşte se umplu de mărăcinii răutăţii." (SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR-Participarea la slujbele Bisericii,“Problemele vietii”,Editura Egumenita).