Blo GÂND

cuvinte…cuvinte

Trece

inel

 

 

Există o povestioară care spune că într-o zi Regele David a cerut celui mai faimos bijutier din Israel să-i facă un inel la care, când se va uita, de va fi vesel, să devină trist, iar de va fi trist, să devină bucuros. I-a acordat bijutierului trei zile pentru a-i face acest inel special, iar dacă nu va reuși, i se va lua viața.

Bijutierul, care nu cunoștea farmece sau vrăji, a căzut într-o tristețe care ducea spre disperare, deoarece, oricâte pietre prețioase ar fi pus inelului, și oricât de pur ar fi fost aurul din care l-ar fi făurit, nu avea atâta putere, încât să schimbe radical starea de spirit a unui rege.

Trecuseră două zile, dar mintea bijutierului nu a putut scoate la capăt în nici un fel porunca regelui. Se plimba pierdut, deja văzându-și capul undei erau picioarele, atunci când Solomon, copil fiind, s-a apropiat de el.

– De ce ești atât de abătut și îngândurat? l-a întrebat micul Solomon pe bijutierul regal.

– Tatăl tău, regele, mi-a poruncit să-i făuresc un inel unic, iar atunci când va fi trist și se va uita la inel, să se înveselească, iar de va fi prea vesel, să se întristeze. Iar eu nu am puteri magice, să fac acea bijuterie. Mai am o singură zi la dispoziție, iar dacă nu îndeplinesc porunca, voi plăti cu viața. Sunt pierdut!

Solomon, a cărui înțelepciune radia încă de pe atunci, i-a șoptit bijutierului ceva la ureche. Iar bijutierul, nemaiștiind ce să facă de bucurie, a și fugit în atelier.

A doua zi, regele David a chemat la el bijutierul, care i-a dat inelul cerut. Regele era supărat în acea zi și fața îi era întunecată de griji.

A luat inelul, l-a studiat, după care, înseninându-se la față și râzând în același timp, a poruncit i se dea bijutierului doi saci de galbeni.

Pe inel erau inscripționate cuvintele: ȘI ASTA VA TRECE!

Nu a fost nevoie de nici o vrajă, cuvintele au o putere mai mare decât orice. Iar regele, cu acel inel și cu cuvintele pline de înțelepciune, a reușit să ajungă la echilibrul de care avea nevoie.

Trebuie să ne bucurăm la maxim de momentele fericite, pentru că vor trece curând, iar tristețea nu trebuie să ne doboare, pentru că totul e trecător, chiar și necazurile.

Citește restul acestei intrări »

Din categoria:Idei, PILDE

Oamenii sunt ceea ce găsim în ei

 

„Era odată un bătrân înțelept care şedea la marginea unei oaze, la
intrarea unei
cetăți. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întreabă:

– Nu am fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:

– Cum erau locuitorii orașului de unde vii?

– Egoiști şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.

– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul.

Puțin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse
aceeași întrebare, iar acesta îi răspunse în aceeași mod. Răspunsul tânărului a fost însă diferit.

– Oamenii erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiți. Aveam mulți prieteni și cu greu i-am părăsit…

– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăți, răspunse înțeleptul.

Un neguțător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat, auzise aceste
convorbiri şi, pe când cel de-al doilea se îndepărta, se întoarse spre
bătrân şi-i zise cu reproș:

– Cum poți să dai două răspunsuri cu totul diferite la aceeași întrebare
pe care ți-o adresează două persoane?

-Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraș prieteni, va găsi şi aici tovarăși credincioși şi de
încredere.

Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.”

Să nu uităm că de noi depinde ce imagine ne formăm despre ceilalți, pentru
că oamenii “strălucesc” în funcție de lumina în care noi îi așezăm.

Vrei să-l găsești de bun, de bun îl vei găsi. Vrei să-l găsești de rău,
astfel îl vei afla. Iar dacă judecăm oamenii, nu mai avem timp să-i iubim.
Nimeni nu e perfect atâta timp cât nu-l iubești…

Pentru a avea ochi frumoși, uită-te după ce e bun în alții. Pentru a avea buze frumoase, spune doar vorbe bune. Un om special nu îl cunoști după
chip, ci după suflet.

“Oamenii frumoși NU sunt întotdeauna BUNI, dar oamenii BUNI sunt întotdeauna frumoși.”

Din categoria:PILDE

Mulţi chemaţi, puţini aleşi

Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă. Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.

Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.

La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau – şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.

A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni împărţit între ei averea.

Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră, Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.

Aşa că puţini ajung la ţinta alergării…

Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

Din categoria:Idei, PILDE

Despre Smerenie

fericitul-augustin„Odata, ma plimbam cu tatal meu cand, la o cotitura, dupa o clipa de tacere, el m-a intrebat: – In afara de ciripitul pasarelelor, mai auzi si altceva? Mi-am ascutit auzul si, dupa cateva secunde, i-am raspuns: – Aud zgomotul unei carute. – Asa este, – a spus tatal meu – este o caruta goala. L-am intrebat: – Cum de stii ca este o caruta goala, daca inca nu o putem vedea? Iar el mi-a spus: – E foarte usor sa stii cand o caruta este goala, fiindca cu cat este mai goala, cu atat face mai mult zgomot. Astazi, adult fiind, cand vad o persoana care vorbeste prea mult, intrerupand conversatia celorlalti, dovedindu-se inoportuna, laudandu-se cu ceea ce poseda, simtindu-se atotputernica si dispretuindu-i pe cei din jurul ei, inca mi se pare ca mai aud vocea tatalui meu, spunand: „Cu cat este mai goala caruta, cu atat mai mult zgomot face”. Smerenia consta in a trece sub tacere virtutile noastre si de a le permite altora sa le descopere. Nu uitati ca exista oameni atat de „saraci”, incat nu au nimic altceva decat BANI ?i MANDRIE. Nimeni nu este mai gol la suflet decat cel care este plin de sine insusi. Smerenia este temelia Sfinteniei. Smerenia ii alunga pe draci. Smerenia fara nicio osteneala a mantuit pe fiul risipitor, pe vames, pe talharul cel de-a dreapta, care putine cuvinte au grait catre Dumnezeu si s-au mantuit.
Preot Ioan

Din categoria:Idei, meditatii, PILDE

Ura

citat-ion-minulescu-ura

Intr-o zi, o profesoara le-a spus copiilor din clasa ei sa vina cu o punga de plastic cu cativa cartofi. Fiecare cartof va primi numele unei persoane pe care copilul o uraste. A doua zi, fiecare copil a adus cartofi. Unii aveau doi cartofi, altii trei… in timp ce cativa aveau cinci.
Profesoara le-a spus ca trebuie sa care in ghiozdanelul lor pungile cu cartofi timp de o saptamana, oriunde ar merge.

Zilele au trecut… copiii au inceput sa se planga de mirosul puternic dat de cartofii mucegaiti. De asemenea, cei care aveau cinci cartofi aveau o punga mai mare si mai grea in comparative cu cei cu doi sau trei cartofi.
La sfarsitul saptamanii, copiii au fost usurati ca jocul s-a incheiat. Profesoara i-a intrebat: “Cum v-ati simtit carand dupa voi o saptamana intreaga o punga cu cartofi?”

Copilasii au spus tot ce aveau pe inima, plangandu-se de problemele cu care s-au confruntat in timp ce transportau cartofii urat mirositori.

Profesoarea: “Asta se intampla cand purtati ura in inima voastra pentru o persoana. Mirosul de ura va va contamina mintea si va fi purtat de voi oriunde mergeti. Daca nu puteti tolera mirosul de cartofi mucegaiti.. pentru doar o saptamana, va puteti imagina cum este sa porti ura in inima voastra pentru o viata intreaga?”

Din categoria:meditatii, PILDE

Puterea pocăinței

desert

Lacrima pocaintei

 

Un oarecare tot greşea şi tot se căia. Aşa a petrecut întreaga viață. În cele din urmă, s-a mărturisit şi a murit. Un duh rău a venit să ia sufletul lui şi a spus:

– E al meu!

Domnul însa a spus:

– Nu! S-a căit!

La aceasta, diavolul a răspuns:

– Chiar dacă s-a căit, el a greşit mereu.

Atunci, Domnul i-a răspuns:

– Daca tu, rău fiind, iarăşi îl primeai, după ce el se căise înaintea Mea, cum dar Eu să nu-l primesc, după ce el, greşind, iarăşi s-a întors la Mine cu pocăință? Uiți tu oare că eşti rău, iar Eu sunt bun?

Din categoria:PILDE

Anotimpurile vietii

seasons-251x300

Traia odata un om ce avea patru fii. Acesta dorea ca fii lui sa
invete sa nu mai judece pripit lucrurile. De aceea, i-a trimis pe
fiecare pe rand, cate un anotimp sa priveasca un par.
Pe primul l-a trimis iarna, pe al doilea primavara, al treilea
vara, iar pe mezin, toamna.
Cand au revenit, i-a adunat si i-a pus pe toti sa descrie ce au
vazut.
Primul a zis ca era urat, cu crengi golase, intoarse si rasucite.
Al doilea ca era acoperit de muguri verzi si promitea mult..
Al treilea fu de acord si spuse ca era plin de flori ce raspandeau
un dulce parfum, cum nu mai vazuse pana atunci.
Al patrulea a fost de acord cu toate acestea si a adaugat ca era
incarcat de fructe coapte, implinit si plin de viata.
Omul le-a explicat atunci ca toti au dreptate, pentru ca fiecare a
vazut doar un anotimp din viata copacului.
Le-a mai spus ca nu poti judeca pe nimeni cunoscandu-l doar o
anumita perioada. Asta este esenta firii, a placerii, bucuriei si
dragostei pe care ti-o da viata si n-o poti masura decat la sfarsitul
tuturor anotimpurilor.
Daca renunti iarna, vei pierde promisiunea primaverii,
frumusetea verii si bogatia toamnei.

Nu lasa ca vicisitudinile unui sezon sa-ti umbreasca bucuria
celorlalte.

Nu judeca viata doar dupa o perioada grea.

Depaseste greutatile si sigur vor veni apoi vremuri bune.

Aspira cand inspiri….Inainte de a expira.
Traieste simplu. Iubeste cu generozitate.
Sa-ti pese de tot si toate. Vorbeste cu bunavointa.

Si lasa restul in grija lui Dumnezeu.
Fericirea iti mentine dulceata,
Incercarile te fac puternic,

Durerile te fac uman.
Esecurile te fac smerit,

Succesele te fac increzator!

Din categoria:PILDE

O lecție de viață

ganditorul-cea-mai-importanta-opera-de-arta-realizata-pana-la-brancusi-pe-teritoriul-tarii-noastre-omul-neolitic-si-omul-secolului-xxi-9889493

O tânăra i-a spus bunicii ei că viața pare să devină din ce în ce mai grea, în plus soțul o înșală cu o altă femeie. Bătrâna și-a ascultat nepoata, apoi a condus-o în bucătărie și a pus pe foc trei oale pline cu apă. Când apa a început să fiarbă, bătrâna a pus morcovi în prima, ouă în cea de-a doua oală și boabe de cafea în cea de-a treia. După 20 de minute a oprit focul, a scos morcovii, ouăle și boabele de cafea și a rugat-o pe nepoata ei să-i spună ce vede.

„Morcovi, ouă și cafea”, a fost răspunsul evident al tinerei.

Bunica a rugat-o atunci să apese pe morcovi, care erau moi, să spargă coaja unui ou, care se întărise, și să guste cafeaua.

Femeia a făcut tot ce i-a cerut bătrâna fără să știe ce vrea aceasta să-i demonstreze. Atunci bunica ei i-a explicat simplu că morcovii, ouăle și cafeaua s-au confruntat toate cu aceeași problemă: apa clocotită. Însă felul în care au reacționat e diferit. Morcovul, cel mai dur la început, s-a înmuiat. Oul a devenit tare pe interior, însă cafeaua e singura care a reușit să schimbe apa.

Așa e și-n viață a spus bătrâna. Depinde numai de noi cum reacționăm când dezamăgirea și problemele bat la ușă. Devenim moi și renunțăm, ca morcovii? Ne transformăm interiorul, sufletul, în stană de piatră, ca oul? Sau luptăm cu greutățile, în cele din urmă reușind să scoatem ceva bun din orice situație dificilă, precum cafeaua. Cei mai fericiți oameni știu cum să scoată ceva bun din orice situație dificilă.

 

Din categoria:Idei, PILDE,

Miluirea

Mantuitorul binecuv

S-a rugat un calugar si i-a aparut Mantuitorul si a simtit ca poate sa-L intrebe ceva. Si L-a intrebat :”Doamne, oare multi sau putini se vor milui?”
Si Mantuitorul i-a raspuns: „Voi milui si pe acela care a zis macar o data „Doamne, miluieste” sau a chemat vreodata in viata lui numele Meu.
Uimit de raspuns calugarul L-a mai intrebat o data: „Doamne, dar daca este atat de usor, atunci de ce ne mai nevoim? Sa tinem post, sa ne rugam atat si altele…Si Domnul Hristos i-a spus „Aceia care in afara de a fi chemat numele Meu macar o data, au mai facut si ceva in plus fata de aceasta, au dat un pahar de apa rece in numele Meu, sau s-au rugat, sau au ajutat pe aproapele lor sau altceva, de dragul Meu, aceia dincolo vor fi prietenii Mei”.
Si cum Mantuitorul nu are cuvant mincinos, nu te descuraja crestine, orice s-ar intampla. Nadejdea ta sa fie pururea la Domnul, la Bunul Dumnezeu ca El le are pe toate in puterea Lui!(Dintr-o conferinta a monahului Efrem Sihastrul la ASCIasi)Biserica Savinesti Pr.Const.Lupu

Din categoria:PILDE, , , ,

„Scuze – acuze” faţa de mersul la Biserică

Un preot , obosit să asculte tot felul de scuze invocate de unii care nu merg la Biserică, a scris următoarele:

Cîteva motive, pentru care nu mă spăl:

Pentru că mi-a fost impus să mă spăl de mic.
Pentru că nu am fost învățat din copilărie să mă spăl.
Cei care se spală sunt niște fățarnici, pentru că se vad mai curați ca alții.
Nu pot hotărî care săpun e mai bun.
Cîndva mă spălam, dar după aceea m-am săturat.
Eu mă spăl doar de sărbătorile mari – de Crăciun și Paște.
Nu am prieteni care să se spele.
Voi începe să mă spăl cînd voi fi bătrîn și murdar.
Nu am timp să mă spăl.
Iarna apa e prea rece, iar vara – prea caldă.
Nu doresc ca pe seama mea să facă bani producătorii de săpun.
Eu mă spăl în suflet.
Săpunul a fost inventat de niște șmecheri, pentru că nu există nici murdărie nici curățenie.
Toate războiale în lume sunt din cauza săpunului.
Toate felurile de săpun au neajunsurile lor. Eu mă spăl cu trei feluri odată, pentru ca doar așa e corect.
Știința a demonstrat că nici un fel de săpun nu elimină complet murdăria. De aceea spălatul este curat falsificare și opiu pentru zoioși.
Orice săpun conține substanțe toxice care dăunează sănătății.
Copilul nu trebuie învățat de mic să se spele. Cînd va crește, singur trebuie să hotărască dacă să se spele ori nu, și cu care săpun.

….De prisos alte scuze sau adăugiri!
Biserica Savinesti Pr.Const.Lupu

Din categoria:PILDE

“Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu.” (Leo Buscaglia)

Mersul la Biserică

"Aş vrea, dacă aş putea, să vă arăt sufletele celor care nu merg la biserică, care nu participă la Sfintele Taine, care nu-L ascultă pe Dumnezeu; şi le-aţi vedea murdare şi respingătoare. Aşa cum trupurile nespălate sunt pline de mizerie şi duhoare, la fel şi sufletele care nu se curăţesc prin spovedanie, prin sfânta împărtăşanie şi prin învăţătură duhovnicească, sunt pătate de păcat. Aşa cum ogoarele nearate se umplu de buruieni, la fel şi sufletele necultivate duhovniceşte se umplu de mărăcinii răutăţii." (SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR-Participarea la slujbele Bisericii,“Problemele vietii”,Editura Egumenita).