Blo GÂND

cuvinte…cuvinte

Invidia si furia

Intr-unul din satele japoneze traia un bătran samurai. In Japonia samuraii erau considerati cei mai viteji, corecti si intelepti oameni. Era o adevarata onoare să porti acest titlu.

Odata, un luptator tanar care auzise de acest batran samurai a venit la el. Tanarul era considerat cel rau si crud din mediul sau. Ii placea să foloseasca actiuni provocatoare si ii infuria mereu pe cei din jurul său.

Auzind de batranul samurai s-a gandit ca trebuie neaparat sa-l provoace si sa-i arate cât de tare este. S-a dus la bătran si a inceput sa arunce cu pietre in el, dar batranul isi vedea de invataturile sale, nici nu s-a clintit. Furios, tanarul a inceput sa-i adreseze cuvinte urate, batranul nici nu l-a auzit.

Daca a vazut ca nu reuseste nici asa sa-l faca pe bătran să reactioneze, a plecat. Invataceii batranului samurai au ramas uimiti ca mentorul lor nu reactionează. Au mers la el si l-au intrebat:

– De ce nu ai reactionat? Ti-a fost teama ca o sa pierzi?

Batranul si-a ridicat capul din cartile sale si le-a răspuns zâmbind:

– Daca cineva va veni la voi cu un dar si nu il acceptati, cine va detine acel dar?

– Darul va reveni celui care l-a trimis, au raspuns câtiva ucenici.

– La fel si pentru invidie, ură si blesteme. Până cand tu nu le accepti, acestea apartin celui care le-a adus.

Acest lucru este valabil si pentru insulte si furie. Până cand nu le veti accepta, ele nu vă apartin. Sunt ale acelui care le spune, deci nu va pot afecta viata, sanatate, emoțiile si gândurile.

Lasati oamenii rai să spuna ce vor, nu spun nimic despre voi, ci despre propriul caracter. Linistea ta este mult mai importantă decat răutatile unor oameni. Aveti grija de voi!


Reclame

Filed under: Idei, PILDE

Așa,da!

O credincioasă, ce avea o faţă curată, foarte frumoasă, a fost întrebată odată de o doamnă elegantă:

“Te rog, spune-mi ce cosmetice foloseşti ?” Credincioasa, a privit-o şi a răspuns: pentru buze – adevărul , pentru voce – rugăciunea , pentru ochi – mila , pentru mîini – binefacerea , pentru inimă- dragostea..

Filed under: Idei, meditatii

Totul se intampla dintr-un motiv

A fost odata un barbat care a vrut sa traverseze singur Atlanticul. Din pacate, barca pe care el se afla s-a scufundat. El a fost purtat de valuri spre o insula nelocuita. A inceput sa se roage ca cineva sa il gaseasca si sa il salveze. In fiecare zi, statea pe tarm si se uita in larg in speranta ca va vedea o nava cu oameni care sa ii vina in ajutor.

Zilele au trecut si barbatul a inceput sa fie descurajat… a decis sa contruiasca o coliba din crengile adunate din padure. Asa se putea feri de ploaie si de animalele salbatice. Intr-o zi, dupa ce fusese in cautare de fructe salbatice, cand a revenit la coliba lui a vazut ca aceasta luase foc. Un nor de fum se ridica tot mai sus catre cer.

Cel mai rau lucru era ca impreuna cu mica lui coliba arsesera si tot ce stransese si mesterise de cand ajunsese pe insula. Nu mai avea absolut nimic si trebuia sa o ia de la capat.

Cu lacrimi in ochi, barbatul a cazut in genunchi si a intrebat: „De ce, Doamne? Cum se poate intampla asta cu mine? Ce am facut pentru a merita asa ceva?”

A doua zi, dis de dimineata, omul a fost trezit de sunetul unei nave. Nu ii venea sa creada. Cand echipajul navei a ajuns pe tarm, barnatul a intrebat: „Cum m-ati gasit?”
„Am vazut semnalul de fum!” – a raspuns unul dintre membrii echipajului.

Morala povestii: Oportunitati exista intotdeauna, de aceea nu trebuie sa ne dam batuti indiferent de cat de dificila pare sa fie viata noastra. In orice moment, la orice varsta, in orice loc… putem face o schimbare. Trebuie doar sa avem incredere in noi si sa nu renuntam niciodata. Totul se intampla dintr-un motiv.

Filed under: meditatii, PILDE

Ai nevoie de un duhovnic, care să ştie bine drumurile, pentru a evita locurile rele şi prăpăsti­ile

Ce fac agenţii de circulaţie care sunt postaţi pe drum? Le ara­tă şoferilor calea sigură, ca să ajun­gă nevătămaţi şi cu bine la destinaţie. Acelaşi lucru îl fac şi preoţii: „indi­că” sufletelor care li se încredinţează calea cea mai sigură şi mai lipsită de primejdie pentru Cetatea cea de Sus, pentru Împărăţia lui Dumnezeu. „As­cultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13, 17). Şi tâlcuieşte că ascultarea faţă de duhovnici ne foloseşte nouă înşine, şi nu părinţilor duhovnici (aşa cum în­drumările pe care le dau agenţii de circulaţie folosesc şoferilor, iar nu lor înşişi!).

Dar vei spune: „nu ştiu de unul singur cum şi pe unde să călătoresc spre Cetatea de Sus. Am nevoie de duhovnic?”

Închipuirea, pofta cea păcătoasă, fuga după plăceri etc. îţi arată căile strâmbe ca drumuri drepte: „Multe căi i se par bune omului, dar la capătul lor încep căile morţii” (Pilde 16, 25). Blaise Pascal ne spune: „Alergăm nepăsă­tori spre prăpastie, după ce aşezăm în fața noastră un obstacol, care să ne împiedice să vedem prăpastia”. Deci, pentru a evita locurile rele şi prăpăsti­ile, ai nevoie de un duhovnic, care să ştie bine drumurile (şi pe ca­re trebuie să-l asculţi!). Îmi vei spune din nou: „Cum pot să am încredere într-un preot care nici el nu ţine ceea ce-mi spune mie să fac?”

Când un agent de circulaţie desfrâ­nat îţi spune: „Acesta este drumul!”, îl vei asculta fără să iei seama la sta­rea lui morală. La fel să faci şi când es­te vorba despre îndrumătorul tău duhovnicesc! Vei asculta de el, fără să iei seama la faptele lui! Hristos a îndemnat poporul să asculte de fariseii pervertiți, pentru că ședeau în scaunul lui Moise (Matei 22, 2-3). Cu atât mai mult este valabil acest lucru pentru preoți, care sunt urmașii lui Hristos. „Oricât de destrăbălați ar fi, de oricâte «vai»-uri ar fi vrednici, de vreme ce lucrurile pe care le învață sunt conforme cu Sfânta Scriptură, ești dator să le dai ascultare, chiar dacă ei înșiși nu le țin, tocmai pentru că stau în Scaunul lui Hristos!”(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 72, 1, la Evanghelia Sfântului Matei)

Arhimandrit Vasilios Bacoianis, ”Duhovnicul și spovedania”, traducere de Preot Victor Manolache, Ed. de Suflet, București, 2012, pag. 96-98

Filed under: Idei, PILDE

Dumnezeu dă…

O femeie săracă dintr-o familie mică era foarte credincioasă. Într-o zi, când banii nu mai erau suficienți, nici măcar pentru a hrăni copiii, ea a sunat la un post de radio și a lăsat acolo un apel către Dumnezeu. În timp ce angajații de la radio au compătimit femeia credincioasă, unul dintre ascultători a fost însă foarte furios.
Acest ascultător era un ateu convins și a decis să-și satisfacă plăcerea, batjocorind femeia credincioasă. Bărbatul a aflat adresa, a sunat-o pe secretară și a instruit-o să cumpere multe daruri și produse alimentare. Astfel, secretara s-a întors la el cu cea mai bună carne, brânzeturi și dulciuri. Imaginează-ți uimirea ei atunci când șeful i-a dat următorul ordin: ”Livrează produsele la această adresa, iar în cazul în care femeia întreabă cine a trimis alimentele să-i spui că Diavolul.”
Când secretara i-a dat femeii pachetul cu produse alimentare, ea a fost foarte emoționată. Femeia era atât de recunoscătoare încât lacrimile îi curgeau din ochi. Nu a încetat nici o clipă să-i mulțumească și să o binecuvânteze pe fată. Dar când si-a luat rămas bun, a întrebat-o pe femeie:
– Nu vreți să aflați cine a trimis aceste produse?
Femeia a răspuns:
– Nu. Nu are absolut nicio importanță, pentru că atunci când Dumnezeu dă ordinul, chiar și Diavolul se supune.”

Filed under: meditatii, PILDE

DUHOVNICUL

 

clopotul duminica

„A venit o tânără și mi-a spus că vrea să vorbim. Și a început să spună, să spună. Știti cât mi-a vorbit? Nouă ore neîntrerupt!

Și atunci eu eram preot tânăr și n-aveam altă treabă, și am stat cu ea noua ore. Și, după ce am stat cu ea noua ore, mi-a zis: „Acum am terminat. Ce să fac?”.

Și eu i-am vorbit un singur minut.
I-am spus: „De acum înainte, să mergi în fiecare Duminică la bi­serică. Și în fiecare dimineață să te rogi. Și să mergi să asculți predicile, cuvintele duhovnicești.”

Și cea care mi-a vorbit nouă ore, fără ca eu să-i spun ni­mic, a plecat de acolo și le-a spus tuturor: „Cel mai bun duhovnic! Cel mai bun duhovnic!”. Dar nu i-am spus nimic. Singurul lucru pe care l-am facut a fost să am mare răbdare, să o ascult.

Știți, oamenii din ziua de azi au mare nevoie să găsească oameni care să-i asculte.
Nu de predi­catori au nevoie, ci de oameni care să le asculte durerea.

Și părintele duhovnicesc trebuie să aibă harisma de a asculta, nu de a vorbi. Vorbim în bi­serică, ținem predici, dar la spovedanie ascultăm, și ne rugăm în același timp.

Adică îi facem „duș” și aruncăm peste el apa rugăciunii și a dragostei.

V-am vorbit din propria mea experiență, din ceea ce încerc eu să fac. În cele din urmă însă, oa­menii nu ne aparțin nouă, sunt ai lui Dumnezeu.

Facem tot ce putem prin cuvântul nostru, prin tăcerea noastră, prin iubirea noastră de oameni, prin rugăciune – și, dincolo de toate acestea, să se facă voia lui Dumnezeu, căci Dumnezeu are mai multă dragoste decât noi…”

ÎPS Hierotheos Vlachos

Filed under: Idei, meditatii

BARFA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE

Cum rezistam in fata barfelor ?

Din viata marelui filosof grec Socrate se povesteste, pana astazi, aceasta intamplare. Intr-o zi oarecare, Socrate s-a intalnit, in calea sa, cu un cunoscut. Acela, vazandu-l, l-a oprit si i-a zis:

– Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum despre unul dintre studentii tai?

Auzind aceasta, Socrate zise:

– Stai o clipa. Mai inainte de a-mi spune tu cele ce ai aflat, as vrea sa treci printr-un mic test, numit „Testul celor trei.”

– Trei ?

– Da, trei. Inainte de a-mi vorbi despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel al adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?

– Nu. De fapt doar am auzit despre el.

– E-n regula. Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum, sa incercam testul al doilea, cel al binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?

– Nu, dimpotriva…

– Deci, vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?

Omul din fata lui Socrate a dat din umeri, putin stanjenit de situatia in care se baga de unul singur.

Socrate a continuat.

– Totusi, mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba, a folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?

– Nu, nu chiar…

In cele din urma, Socrate incheie discutia, cu o intrebare retorica:

– Ei bine, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu stii daca este adevarat, nici de bine, nici macar de folos, atunci de ce sa-mi mai spui ?!

Filed under: meditatii, PILDE

GRUPUL CELOR 99

ILove99_Square_NoHastag_v03_600pxW

 

Acum multă vreme a trăit un rege care, în ciuda stilului său de viaţă luxos, nu era nici fericit, nici împăcat cu sine însuşi.Într-o zi, regele a dat peste un servitor care cânta fericit în timp ce lucra. Acest lucru l-a făcut pe rege să se întrebe de ce el, Conducătorul Suprem al ţinutului, era nefericit şi posomorât, în timp ce un umil servitor avea atât de multă bucurie în viaţa lui???…….

Regele l-a întrebat pe slujitor: „De ce eşti atât de fericit?”
Omul a răspuns: „Majestate, eu nu sunt nimic altceva decât un servitor, iar familia mea şi cu mine nu avem nevoie de prea mult – doar un acoperiş deasupra capului şi mâncare caldă pentru a ne umple stomacul”.

Regele nu a fost satisfăcut cu acest răspuns. Mai târziu în cursul zilei, el a cerut sfatul sfetnicului său de încredere. După ce a ascultat problema regelui şi povestea servitorului său, sfetnicul a replicat: „Majestate, eu cred că servitorul nu face parte din Grupul 99”.

„Grupul 99? Ce anume este acesta?”, a întrebat regele.
Consilierul a răspuns: „Majestate, pentru a înţelege cu adevărat ce înseamnă Grupul 99, puneţi 99 de monede de aur într-o pungă şi lăsaţi-o la uşa acestui slujitor”.

Când servitorul a văzut punga, a luat-o cu el în casă. Când a deschis-o, un mare strigăt de bucurie s-a auzit venind din casa lui… Atât de multe monede de aur! El a început să le numere şi, după ce le-a numărat de mai multe ori, s-a convins că erau 99 de monede. Dar o întrebare nu îi dădea pace servitorului: „Ce s-ar fi putut întâmpla cu ultima monedă de aur? Cu siguranţă, nimeni nu ar lăsa doar 99 de monede!” A căutat peste tot, dar ultima monedă lipsea.

În cele din urmă, epuizat, el a decis că trebuie să muncească mai mult decât oricând pentru a câştiga acea monedă de aur şi a întregi suma. Din acea zi, viaţa slujitorului s-a schimbat: muncea foarte mult, a devenit morocănos şi îşi critica familia pentru că nu îl ajuta să câştige acea monedă de aur. Chiar s-a oprit din cântat în timp ce lucra. Martor al aceastei transformări drastice, regele era din ce în ce mai nedumerit.

Neînţelegând ce s-a întâmplat cu slujitorul său, regele s-a îndreptat din nou către sfetnic pentru a afla un răspuns.
Acesta i-a spus: „Majestate, el a intrat acum în Grupul 99. Grupul 99 este un nume dat acelor oameni care au suficient pentru a fi fericiţi, dar nu sunt niciodată mulţumiţi, pentru că tânjesc mereu după mai mult şi se luptă pentru acel 1 în plus, spunându-şi în sinea lor: “Trebuie să obţin acest ultim lucru şi apoi voi fi fericit pentru toată viaţa”.

MORALA: putem fi fericiţi chiar şi cu foarte puţin în viaţa noastră, dar în clipa în care primim ceva mai mare şi mai bun, începem să ne dorim chiar mai mult. Ne pierdem somnul, fericirea, rănim oamenii din jurul nostru.

Toate acestea ca preţ pentru dorinţele şi nevoile noastre aflate mereu în creştere….dar niciodata indeajuns satisfacute!……

Filed under: Idei, PILDE

Cine sunt eu?

facebook_1508083667949

Un bătrân mergea pe stradă şi se întreba:
-Cine sunt eu? Mă privesc şi nu mă recunosc în trupul acesta îmbătrânit. Cine sunt eu cel de-acum?
Iar gândul îi răspundea:
-Eşti tu, cel care ţi-ai petrecut viaţa în desfătări… în desfătări… desfătări… auzea ca un ecou.
A scuturat din cap ca şi cum ar fi vrut să alunge gândul şi s-a întrebat din nou:
-Cine sunt eu?
-Eşti tu, cel căruia nu i-a păsat de nimeni, care a trăit doar pentru el… el.. el… i-a răspuns gândul.
A făcut un gest cu mâna ca şi cum ar fi vrut să alunge cuvintele şi s-a întrebat din nou:
-Cine sunt eu?
-Eşti cel pe care l-au construit faptele lui, un om urât… urât… urât, i-a răspuns gândul.
Şi-a şters fruntea de sudoare şi s-a aşezat pe o bancă. Şi-a privit mâinile îmbătrânite.
-Cu mâinile acestea, ai luat ce nu ţi s-a cuvenit, cu mâinile acestea ai lovit fără să-ţi pese, cu mâinile acestea ai ţesut planuri care i-au rănit pe alţii, şi multe lucruri urâte ai făcut cu mâinile acestea… i-a spus gândul
Bătrânul şi-a ascuns mâinile în buzunare şi a început să tremure. A ridicat capul şi a văzut cupola unei biserici. Cu mâinile în buzunare s-a îndreptat încet spre biserică. Acolo, s-a uitat la icoana Mântuitorului şi a spus în şoaptă:
-Doamne, sunt un om urât. Aşa urât şi gârbovit mă mai primeşti la Tine?
Şi uşa bisericii s-a deschis…

Filed under: Idei, meditatii

Trece

inel

 

 

Există o povestioară care spune că într-o zi Regele David a cerut celui mai faimos bijutier din Israel să-i facă un inel la care, când se va uita, de va fi vesel, să devină trist, iar de va fi trist, să devină bucuros. I-a acordat bijutierului trei zile pentru a-i face acest inel special, iar dacă nu va reuși, i se va lua viața.

Bijutierul, care nu cunoștea farmece sau vrăji, a căzut într-o tristețe care ducea spre disperare, deoarece, oricâte pietre prețioase ar fi pus inelului, și oricât de pur ar fi fost aurul din care l-ar fi făurit, nu avea atâta putere, încât să schimbe radical starea de spirit a unui rege.

Trecuseră două zile, dar mintea bijutierului nu a putut scoate la capăt în nici un fel porunca regelui. Se plimba pierdut, deja văzându-și capul undei erau picioarele, atunci când Solomon, copil fiind, s-a apropiat de el.

– De ce ești atât de abătut și îngândurat? l-a întrebat micul Solomon pe bijutierul regal.

– Tatăl tău, regele, mi-a poruncit să-i făuresc un inel unic, iar atunci când va fi trist și se va uita la inel, să se înveselească, iar de va fi prea vesel, să se întristeze. Iar eu nu am puteri magice, să fac acea bijuterie. Mai am o singură zi la dispoziție, iar dacă nu îndeplinesc porunca, voi plăti cu viața. Sunt pierdut!

Solomon, a cărui înțelepciune radia încă de pe atunci, i-a șoptit bijutierului ceva la ureche. Iar bijutierul, nemaiștiind ce să facă de bucurie, a și fugit în atelier.

A doua zi, regele David a chemat la el bijutierul, care i-a dat inelul cerut. Regele era supărat în acea zi și fața îi era întunecată de griji.

A luat inelul, l-a studiat, după care, înseninându-se la față și râzând în același timp, a poruncit i se dea bijutierului doi saci de galbeni.

Pe inel erau inscripționate cuvintele: ȘI ASTA VA TRECE!

Nu a fost nevoie de nici o vrajă, cuvintele au o putere mai mare decât orice. Iar regele, cu acel inel și cu cuvintele pline de înțelepciune, a reușit să ajungă la echilibrul de care avea nevoie.

Trebuie să ne bucurăm la maxim de momentele fericite, pentru că vor trece curând, iar tristețea nu trebuie să ne doboare, pentru că totul e trecător, chiar și necazurile.

Citește restul acestei intrări »

Filed under: Idei, PILDE

“Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu.” (Leo Buscaglia)

Mersul la Biserică

"Aş vrea, dacă aş putea, să vă arăt sufletele celor care nu merg la biserică, care nu participă la Sfintele Taine, care nu-L ascultă pe Dumnezeu; şi le-aţi vedea murdare şi respingătoare. Aşa cum trupurile nespălate sunt pline de mizerie şi duhoare, la fel şi sufletele care nu se curăţesc prin spovedanie, prin sfânta împărtăşanie şi prin învăţătură duhovnicească, sunt pătate de păcat. Aşa cum ogoarele nearate se umplu de buruieni, la fel şi sufletele necultivate duhovniceşte se umplu de mărăcinii răutăţii." (SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR-Participarea la slujbele Bisericii,“Problemele vietii”,Editura Egumenita).