“În seara unei zile de sărbătoare, mergând singur prin orașul meu, m-am așezat pe o băncuţă, cufundat în gândurile mele.
După o oră de meditaţie, am privit lângă mine şi am rămas surprins să văd că un om stătea lângă mine. L-am salutat, apoi l-am întrebat:
– Eşti străin în acest oraş?
– Da, mi-a răspuns, sunt străin în acest oraș ca şi în toate celelalte… şi disperat am nevoie de ajutor!
Nedumerit am întrebat:
– Ce dorești?
– Am nevoie de o casă. Am nevoie de un loc unde să mă odihnesc…
– Te rog, ia acești doi dinari şi mergi să-ţi cauți adăpost la un han.
A răspuns plin de amărăciune:
– Am căutat la toate hanurile, am bătut la toate porţile, dar în zadar. Sunt rănit, nu înfometat; sunt dezamăgit, nu obosit; nu caut un acoperiș, ci un refugiu uman!
Atunci am propus:
– Vrei să accepți ospitalitatea mea şi să vii să stai în casa mea?
– Am bătut de mii de ori la ușa ta fără să primesc nici un răspuns – mi-a replicat cu ton sever.
– Cine ești? Am rostit încetişor, cuprins de frică.
– Sunt IUBIREA, pe care egoismul oamenilor o izgonește din toate locurile!
Zicând acestea, s-a ridicat în picioare, iar eu am văzut semnele cuielor în mâinile sale. Răvășit în toată fiinţa mea, m-am prosternat în faţa lui şi am strigat:
– Iisuse!
El, plin de tristețe, a continuat:
– Lumea face sărbătoare în onoarea mea, dar Eu sunt un străin pentru toți. Nimeni nu mă primește. Vulpile îşi au vizuinile lor, iar păsările cuiburile lor, dar Fiul omului nu are un loc unde să-şi plece capul !
În acel moment, am deschis ochii și m-am uitat în jur… Străinul plecase deja…” (G.K. Gibran, I segreti del cuore).
Blo GÂND 