Blo GÂND

cuvinte…cuvinte

Liturghie

„Trăia într-o mânăstire din România, un preot părintele Mina, devenit ulterior ieromonahul Mina.Acesta, ca să se odihnească după Sfânta Liturghie pleca în pădurea în mijlocul căreia se afla mânăstirea și acolo psalmodia , preamărea pe Dumnezeu prin Troparele Învierii și multe alte cântări.

Atunci se adunau păsărelele pădurii în jurul lui : pe cap, pe umeri, pe mâini și el le mângâia cu dragoste. De cele mai multe ori , când părintele cânta, păsărelele amuțeau și ascultau cântarea lui.Pentru că Liturghiile începeau noaptea și se încheiau în zori , până să facă otpustul și să se dezbrace răsărea soarele și așa, dimineața mergea în pădure, se bucura de natură și de prezența păsărelelor. Acolo toți lăudau și preamăreau pe Dumnezeu. S-a observat însă că în ultimii ani de viață, când părintele săvârșea Sfânta Liturghie mai greu și încheia cu mult după răsăritul soarelui , păsărelele se adunau în biserică.

La momentul Prefacerii Cinstitelor Daruri, când părintele rostea : Ale Tale dintr-un ale Tale…, toate păsărelele amuțeau, iar la : Mai ales pe Prea Sfânta Curata …, toate începeau să ciripească.

Filed under: meditatii, PILDE,

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

“Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu.” (Leo Buscaglia)

Mersul la Biserică

"Aş vrea, dacă aş putea, să vă arăt sufletele celor care nu merg la biserică, care nu participă la Sfintele Taine, care nu-L ascultă pe Dumnezeu; şi le-aţi vedea murdare şi respingătoare. Aşa cum trupurile nespălate sunt pline de mizerie şi duhoare, la fel şi sufletele care nu se curăţesc prin spovedanie, prin sfânta împărtăşanie şi prin învăţătură duhovnicească, sunt pătate de păcat. Aşa cum ogoarele nearate se umplu de buruieni, la fel şi sufletele necultivate duhovniceşte se umplu de mărăcinii răutăţii." (SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR-Participarea la slujbele Bisericii,“Problemele vietii”,Editura Egumenita).