Marele scriitor Dostoievsky, în “Fraţii Karamazov”, ne spune o poveste despre o persoană egoistă, care aproape că a scăpat de iad datorită unei cepe. A fost trimisă în iad, dar un înger a apărat-o în faţa lui Dumnezeu: “Doamne, odată a dat o ceapă unui cerşetor!” Dumnezeu a dispus atunci ca femeia să fie scoasă din iad pe acea ceapă. Femeia s-a prins cu disperare de ceapă în timp ce era ridicată. Ceilalţi din iad, dornici de asemenea să scape de acolo, s-au prins de picioarele ei. Ea i-a lovit, scăpând de ei. “Doar eu, doar eu”, striga ea. Abia a rostit aceste cuvinte că mâinile i-au alunecat de pe ceapă. Aşa că a căzut înapoi în iad. Nu se pare şi nouă că scriitorul secolului al XIX-lea se referea la Evanghelia iubirii ? Conform scriitorului rus, Hristos nu ne pune greutăţi la picioare atunci când ne spune să ne iubim aproapele, chiar dacă este duşmanul nostru. Iubirea noastră faţă de semeni nu trebuie să se reducă la compătimirea celor nevoiaşi. Ea trebuie să fie exprimată prin fapte concrete. George Bernard Shaw scria cândva: “Feriţi-vă de omul al cărui Dumnezeu este în ceruri”.
august 9, 2010 • 00:48
